Când îmi fac lista de cumpărături mă apucă panica. Și asta nu pentru că nu știu ce să cumpăr (doar pentru asta îmi fac listă), ci pentru că nu găsesc toate ingredientele în același magazin.
2018 a fost an bun, aglomerat și rapid, dar bun. Sper ca și 2019 să fie măcar la fel de bun. Însă cum m-a luat prin surprindere 2018? Oh, ENEL a jucat un rol foarte important aici. Fiind ultima Sâmbătă dinainte de concediu, am decis să mai lucrez puțin. Intenționam și Duminică să mai stau la birou câteva ore, dar ce să vezi, Enel mi-a stricat planul.
Mi se pare că prostia e cumva și o parte a inconștientului și e cu mult diferită de ipocrizie. Și de asta cred ca omul ipocrit este foarte periculos. Este trist că oamenii consideră că atunci când ajung la o vârstă le știu pe toate. Și în fiecare zi mă lovesc fix de cazurile opuse: vârsta nu înseamnă nimic.
3 săptâmâni cu noi 3 🙂 . Oscar a venit în casa noastră la doar 6 săptămâni si era un ghindoc, iar acum în fiecare zi crește, descoperă și învață. Mai face și boacăne.
Chiar dacă a trecut mai bine de jumătate de lună, La Mulți Ani vă zic și eu! 🙂
A trecut o bucată bună de vreme de când nu am mai scris pe blog. M-am prins fie cu diferite proiecte, fie cu treabă prin casă sau, pur și simplu, nu am avut ce să zic. Dar pentru toate lucrurile vine o vreme potrivită.
Știți...ăăă...această hârtie poate să fie falsă! Până la urmă este doar o hârtie, nu are vreo validitate.
Mi-am amintit aseară cum ajuns să lucrez în domeniul IT. Am avut un start de la niște oameni pe care nu îi mai văzusem până atunci, dar m-au ajutat și învățat multe lucruri.
Când m-am mutat la casă, am făcut o listă cu lucrurile cele mai importante pe care le vom cumpăra, de la mobilă până la electrocasnice. Și când schimbi locuința, e la fel ca și cu mașina sau cu o haină.
6 ani de stat la bloc și 2 luni de casă! Fix așa mi-am început aventura în Timișoara, cu o locuință mai mică și două colege, cu agitație și oameni care dau în stânga și în dreapta cu stereotipuri.
Îmi plac filmele bune, cu atât mai mult, cu cât eu am un rol în el. În urmă cu 4 ani l-am întâlnit pe Alin, omul ce azi mă completează perfect. Noi nu semănăm deloc, eu sunt zilnic stresată și agitată, el calm. Eu conduc cu agitație, el cu o calmitate nemaiîntâlnită. Eu vorbesc mult, el nu prea, eu nu am răbdare, dar are el pentru toți oltenii. El e opus mie din toate punctele de vedere și este perfect așa.
ajută-mă cu borcanele astea, numără etichetele, pune bomboane în ele..dă-mi un pahar cu apă, adu-mi un șervețel...Când vine vorba despre perfecțiune, oamenii nu se aruncă prea tare în a defini acest cuvânt. Fie îi auzi că spun:
perfecțiunea nu există