Sunt Adriana, o gorjeancă mică de înălțime, roșie-n obraji și nu pot sta locului. M-am născut pe 11 februarie 1993 și tind să cred — deși n-am confirmarea oficială — că am fost vulnerabilitatea tatălui meu. Mă plâng constant că-s grasă și trăiesc într-o competiție acerbă cu mine însămi.
Sunt o extremistă prin definiție. La mine nu prea există nuanțe de gri: e ori alb, ori negru, da sau ba. Sunt omul care pune „răul înainte” de fiecare dată — un mecanism de autoapărare care mă face să par pesimistă, deși, undeva în interior, optimismul meu refuză să moară. Pendulez între aceste două lumi, încercând să găsesc un echilibru care pare să-mi scape printre degete — degete care nu sunt departe de niște cârnăciori polonezi.
Ancora mea? Ei, iată!
Îmi place să cred că, profesional, sunt în tabăra ordinii. Web developer obsedată de pixel perfect, pasionată de Agile și mereu în priză.
Îmi plac diminețile, ador mirosul și gustul cafelei, iubesc jazzul, vinul alb (demisec și sec) și brânza.
Pentru mine, o zi reușită începe cu o cafea, o omletă cu pătrunjel și câteva bucăți de brânză și se încheie pe o terasă, ascultând muzică în surdină, discutând și savurând un pahar de vin.
Am un Oscar fenomenal. Nu e rasă pură, e un metis adorabil, obținut din „munca” unui Labrador și a unui Golden Retriever, dar n-am văzut câine mai perfect. 🙂
Îmi place să mă aranjez, să miros bine, să port tocuri sau adidași pentru o tură. Îmi place părul meu vâlvoi și mă plâng tot timpul de ceva sau, dimpotrivă, mă bucur.
Îmi plac oamenii, dar nu prea mulți. Îmi plac oamenii lângă care pot să fiu fix așa cum sunt: uneori amuzantă, alteori tristă, uneori inteligentă, alteori… încuiată.
Îmi place să am timpul meu, să beau vin și să alerg. Nu-mi doresc prea multe: să trăiesc, să râd, să călătoresc.
Orice e în zona de confort e mișto, dar mă plictisește. Și am un motto de la care, recunosc, mă abat cel mai des chiar eu.
Când viața nu e roz, bea TU un rosé și dă-i culoare!