Tag Archives: experiente

Italia nu trebuie ratată absolut deloc. Are poveste, eleganță și cafea bună. Anul ăsta mi-am propus să explorez Sudul. Dacă pe 11 Februarie, când am ajuns acolo, am zis: bă ce dracu caut aici? Pe 15, mi-am oferit răspunsul: experiență!  Nu a fost chiar așa de rău, dar nici chiar așa de bine. Nordul Italiei este extrem de diferit, cu totul! Sudul? Ah...altă poveste! Poate am fost așa șocată, pentru că nu m-am așteptat la o diferență atât de mare.

Italia este, din punctul meu de vedere, teritoriul eleganței. De prima dată când am ajuns acolo, am rămas impresionată de aerul galant pe care-l emană prin toți porii.  Nici nu contează că aterizezi la Roma sau Milano, Italia are un vibe special. De la mașinile care par foarte curate, până la parfumul scump al batrânelor ce își etalează hainele de blană luxoase. Ce vorbesc aici! Cum m-am văzut ajunsă acolo, cum am înțeles și „aerele” unora ce lucrează temporar sau permanent în Italia. Câteodată devine imposibil să nu copiezi ce vezi în jurul tău și, mai ales, dacă îți place un tipar. Spre exemplu, eu sunt cazul care se poate îndrăgosti iremediabil de personaje din cărți, seriale...Și, deci, cum să fii altfel când Italia respiră atât de multe nuanțe elegante?

A trecut o bucată bună de vreme de când nu am mai scris pe blog. M-am prins fie cu diferite proiecte, fie cu treabă prin casă sau, pur și simplu, nu am avut ce să zic. Dar pentru toate lucrurile vine o vreme potrivită.