Lucrurile indispensabile casei mele

Chiar dacă a trecut mai bine de jumătate de lună, La Mulți Ani vă zic și eu!  🙂

Am început anul în forță, dar nu prea 🙂 Însă mi-am făcut o listă cu câteva lucruri importante, printre care se numără și cele pentru casă.

Cine ar fi zis că o să vorbesc despre casă ca despre un copil?! Zilele astea mi-am cumpărat câteva lucruri prin casă – de la tigaia de omletă, până la sticla de calgon. Și mă întrebam dacă am lucruri indispensabile în casă. Și da, da – am!

  • Nu aș renunța niciodată la plita pe inducție – chiar dacă investești mai mult în vasele de gătit, altfel stă treaba. Totul e curat și rapid.
  • Nu aș renunța la robotul de bucătărie – toc absolut orice cu el (toacă singur), face și aluatul pentru prăjituri 🙂
  • Nu aș renunța la aparatul de cafea. De fapt, cele 2 aparate sunt perfecte pentru mine. Unul este cu pastile, celalalt este normal, unul face cafea, altul încălzește și apă
  • Nu aș renunța la aspirator – E ciudat?
  • Nu aș renunța la șervețelele umede pentru mobilă

Și probabil că sunt mai multe lucruri la care nu aș renunța, însă acestea sunt principalele, pentru că le folosesc zilnic. Cred că tot ceea ce cumpărăm trebuie să aibă un rol, altfel investiția nu mi se pare a fi una bună. Dar…ce? Tu nu ai cumpărat chestii care nu îți folosesc? Eu fac asta aproape mereu. Că deh, lista aia stabilită de acasă se lungește la fiecare raft 😀 Dar așa e mereu, căci socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg  🙂