Home

Sunt Adriana 🙂

Poveste într-un pahar

Nu stiu cand si cum m-am trezit, dar stiu ca iubesc tare de tot cateva lucruri. Îmi plac diminețile, ador mirosul și gustul cafelei, iubesc jazzul, vinul alb (demisec și sec) și brânza.

Despre mine

Sunt în carantină de 2 săptămâni, surpriza mare este că voi mai fi încă două. Și când stai acasă mai mereu, ce poți face? Am văzut zilele trecute la cineva pe facebook, lista de toate zilele cu cine sunt și cine vreau să fiu? Îmi plac oamenii care se valorifică și cei care știu să sunt suficienți pentru orice. Eu, dincolo de lista asta, am făcut o listă cu obsesii. Poate nu chiar toate ar trebui trecute în această categorie, dar sunt singura persoană din lume care ar schimba lenjeria de pat în fiecare zi?

Bucuria se află în momentele cele mai obișnuite ale vieții. Riscăm să n-o trăim, atunci când alergăm după lucrurile ieșite din comun. Cultura nemulțumirii ne induce teama că trăim o viață obișnuită, banală; în schimb, atunci când vorbești cu cineva care a suferit o mare pierdere, realizezi că lucrurile cele mai de preț sunt altele. (Brené Brown - Curajul de a fi vulnerabil)  

Nu, nu am învățat să fac pâine. Am încercat un cozonac prin Aprilie, dar și acolo am eșuat - mi-a ieșit fără pic de gust. Se mai întâmplă 🙂 Alte lucruri am învățat însă, iar pe unele mai vechi le-am redescoperit. Nici n-are sens să ne mai întrebăm care-s efectele negative ale pandemiei, că sigur ar fi o listă imensă. Plus că eu mă simt din nou ca în starea de urgență.

COVID-19 a împărțit lumea în două.  Nu am mai ieșit din casă/curte de o săptămână și am luat foarte în serios treaba asta care ne-a sucit viața, ne-a mutat birourile în dormitoare și ne-a transformat medicii în roboți. COVID-19 mi-a zdruncinat starea emoțională, psihică și o serie de planuri. Sigur, mie și lumii întregi. Și sunt la fel de sigură că nu toți eram atât de dinamici înainte, dar faptul că știm că nu mai avem la fel de multă libertate, ne omoară psihicul.

E clar, situația nu este roz și cred că această culoare ne va lipsi o perioadă din peisaj. COVID-19 naște panică excesivă, iar dacă mai ești și puțin ipohondru (ca mine), ghinion! În Italia, situația e cruntă, dar cu toate astea noi, românii, suntem extrem de inconștienți. În primă fază, nu înțeleg chestia asta de a ascunde că ai vizitat Italia sau orice altă zonă afectată. Nu înțeleg fuga românilor din Italia - credeți că aici vă salvează cineva? Nu, același tratament îl veți primi peste tot! E globală treaba și trebuie să ne asumăm că de această dată noi putem ucide, nu sistemul!

Italia nu trebuie ratată absolut deloc. Are poveste, eleganță și cafea bună. Anul ăsta mi-am propus să explorez Sudul. Dacă pe 11 Februarie, când am ajuns acolo, am zis: bă ce dracu caut aici? Pe 15, mi-am oferit răspunsul: experiență!  Nu a fost chiar așa de rău, dar nici chiar așa de bine. Nordul Italiei este extrem de diferit, cu totul! Sudul? Ah...altă poveste! Poate am fost așa șocată, pentru că nu m-am așteptat la o diferență atât de mare.

De când ești mic ți se bagă în cap ideea asta de prefecțiune, dar nimeni nu îți spune că perfecțiunea nu înseamnă să nu greșești. Am ajuns la concluzia că perfecțiunea mi-a trezit frică, m-a îndemnat să stau în carapacea mea, să încerc să pregătesc mediul în care mă aflu. Într-un fel e bine să știi că ești mereu pregătit și să nu ai surprize neplăcute,  în alt fel e foarte rău, pentru că nu poți evolua dacă nu explorezi și alte zone. Cea mai bună experiență o trăiesc de când lucrez cu străinii. Altă cultură, alt vibe, alte abordări și, da, altă limbă. Nimic nu e la fel, azi sunt foarte fericiți, mâine sunt foarte nefericiți si au cu totul și cu totul altă abordare.

Chit că deja plănuiesc următoarea vacanță, tot voi lăuda puțin destinația care mi-a bucurat ochii și liniștit sufletul.  Coasta de Azur a fost o alegere spontană, pe genul 'unde mergem anul ăsta?'. Ideea era simplă și liniștită! Și tot pe această idee, la începutul lui Septembrie am aterizat în Nice. Dacă anul trecut am greșit cu cazarea, anul ăsta totul a fost PERFECT! Aaa, ba mai mult, am refuzat să iau o cazare la 4*, pentru una la 3*. Motivul? Hotelul de 4* nu avea piscină. Și oricum, consider că în concedii nu pachetele All Inclusive sau cazările la 5* contează, ci experiențele cu care pleci de acolo, și crede-mă, poți să dormi pe jos, dacă la final ai o poveste.

Italia este, din punctul meu de vedere, teritoriul eleganței. De prima dată când am ajuns acolo, am rămas impresionată de aerul galant pe care-l emană prin toți porii.  Nici nu contează că aterizezi la Roma sau Milano, Italia are un vibe special. De la mașinile care par foarte curate, până la parfumul scump al batrânelor ce își etalează hainele de blană luxoase. Ce vorbesc aici! Cum m-am văzut ajunsă acolo, cum am înțeles și „aerele” unora ce lucrează temporar sau permanent în Italia. Câteodată devine imposibil să nu copiezi ce vezi în jurul tău și, mai ales, dacă îți place un tipar. Spre exemplu, eu sunt cazul care se poate îndrăgosti iremediabil de personaje din cărți, seriale...Și, deci, cum să fii altfel când Italia respiră atât de multe nuanțe elegante?