Anul trecut, în noiembrie, am auzit într-un magazin două doamne vorbind despre un liceu de renume din Timișoara, cu profil real, care nu avea profesor de matematică la clasă. Una dintre ele a zis: „Lasă, că eu îl trimit la meditații pe fiu-meu”. N-am stat să ascult tot, că îmi venea să întreb: „Și dacă mâine nu mai poți? Dacă se schimbă situația, cum procedezi?”
Dintotdeauna, pentru mine, Crăciunul a fost ceva magic. Când ești copil, totul se vede altfel: viziuni diferite, alte așteptări, alte contexte. Acum, din postura de adult, simt că această sărbătoare a devenit extrem de comercială; Crăciunul pare să fi devenit un produs ambalat.
Ieri, viața m-a salutat într-un fel atât de frumos, încât m-a lăsat puțin încremenită, chiar șocată. Salutul a venit de la o femeie cu ochi mari, ten deschis și o voce subțire, și calmă. Dar nu m-a lovit nici chipul, nici vocea, ci comportamentul.
De aproape nouă ani, biroul meu a fost, în cea mai mare parte a timpului, la doar câțiva pași de dormitor. La început nici măcar nu aveam o cameră separată — lucram pe balcon. Între timp, lucrurile s-au mai așezat și organizat. Pe atunci, conceptul de „remote¹ ” sau „lucrul de oriunde” nu prea era privit cu ochi buni în România. Îmi amintesc perfect cum cei care auzeau că lucrez de acasă ziceau nedumeriți: „Dar cum să lucrezi de acasă? Ce-i aia?”
Scriu despre locurile pe care le vizitez abia după un timp. Poate simt nevoia să-mi filtrez emoțiile, să-mi clarific amintirile sau, pur și simplu, să privesc totul dintr-o perspectivă mai obiectivă. Deși nu am reușit încă să documentez toate călătoriile mele, simt că despre Maurițius trebuie să scriu mai ales pentru mine. Este modul meu de a păstra vie amintirea liniștii și frumuseții acelui loc.
Nu e un secret că îmi cumpăr bilete de avion mai des decât cumpăr pâine. De fapt, pâinea nu prea face parte din meniul meu de mulți ani, așa că această alegere mă ajută să economisesc (glumesc). Am descoperit Italia în urmă cu mulți ani, iar primul meu contact a fost cu nordul țării.
Cineva a spus cândva că bătrânețea nu aduce floricele, ci înțelepciune. Nu vreau să spun că sunt bătrână, ci doar că am ajuns la maturitatea necesară pentru a-mi da seama cât de valoroasă sunt, cât de loială și iubitoare pot fi, dar și cât de indiferentă, sarcastică și rea pot deveni.
Câteva reflecții, câteva acțiuni și multe rezultate. 2023 nu a fost lipsit de provocări, dar nici nu mă așteptam altfel. Complex, dificil, plin de provocări și adesea însoțit de lacrimi, pierderi și doruri profunde, dar în cele din urmă, revigorant, puternic și chiar plin de umor.
Acest articol zace în draft de foarte mult timp. M-am gândit de multe ori dacă să-l public sau nu. Am hotărât să îl public, având în vedere că înțeleg atât termenul "obezitate", cât și sentimentul de a fi obez. Obezitatea este o problemă medicală care ar trebui tratată foarte serios atât la nivel social, cât și individual. Obezitatea este o problemă de sănătate publică majoră în Europa. Conform unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății publicat în 2022, aproximativ 60% dintre adulții europeni și o treime din copii suferă de greutate în exces.
Traversăm timpuri incredibile, avem acces la internet, ne luăm informații rapid din online, vedem lumea întreagă cu un simplu click, este la îndemână comunicarea cu oamenii, ne putem scrie și suna mult mai repede. Apusă a devenit epoca porumbelului cu plicul în cioc sau cea a telefonul fix, a tarifelor clar stabilite sau a beepului. Cu 50 de lei poți suna pe oricine, oricând, iar mesajele și minutele sunt nelimitate. Ce timpuri!
Ai auzit expresia - Poți muta munții din loc? Așa simt după o tură de alergat, indiferent că este scurtă sau lungă, sau după o sesiune de Cardio. Sunt mai încrezătoare, mai stăpână pe mine și râd excesiv de mult :). Dacă mă gândesc la cifrele din sondajele de mai jos, tind să cred că oamenilor nu le place fericirea.
De când mă știu, mi s-a spus „Uită-te la ei! Ăla cum poate?”. Toate aceste vorbe stârneau în mine un soi de competiție, dar rezultatul final nu ducea la ceva avantajos, din contră - cu fiecare „încurajare” de acest gen, invidia își făcea cât mai profund loc în definiția mea umană. În toată această ecuație, cel mai trist mi se pare că și ca adult ai tendința de a urma aceste reguli nesănătoase.