Zilele astea m-am lovit de tot felul de oameni și am ajuns la o concluzie tare interesantă

mâna care te hrănește poate să te și distrugă

Mai exact, ai ajutat un om și el în loc să mulțumească, te urăște, bârfește etc. În viață te poți lovi de n ori de același om și cine știe, cândva vei da buzna iar peste fostul hrănitor, solicitând ajutor, iar el te va ajuta, dar nu ca altă dată. Nu susțin asta, nu sunt de acord cu principiul

dacă tu mi-ai făcut asta, pe mine ce mă reține?

Normal că nu trec pasivă pe lângă astfel de lucruri, dar învăț mereu că așternutul poate aduce un somn bun sau nu. De altfel, nu sunt de acord nici cu „mușcarea” omului ce te-a ajutat. Mie îmi place să cred că oamenii sunt reflecția părinților, dar nu în totalitate. Și că suntem responsabili de ceea ce devenim atât profesional, cât și personal, suntem datori față de noi să testăm plaja posibilităților din cât mai multe puncte de vedere. Frustrările sunt normale, dar ce mi se pare greșit constă în faptul că unii sunt atât de frustrați de nereușitele lor și ajung să urască oamenii ce au trudit mult până să ajungă pe culmile succesului. Și aici vorbesc de un succes înțeles în fel și chip. Gândește de 2 ori înainte să faci tâmpenii, unele lucruri sunt irecuperabile, iar unii oameni nu trec pasivi pe lângă acțiunile tale.