Omul ăsta mi-a definit traiectoria în viață. De când mă știu, rolul lui a fost unul celebru. Mi-a dat curaj și m-a înzestrat cu harul de a povesti. Relația dintre mine și el a fost cea mai reușită. Fără doar și poate, omul ăsta va fi omul vieții mele. El este omul care m-a mentorat, care mi-a fost prieten, câteodată șef, alteori dușman, iar de cele mai multe ori partenerul perfect în experiența asta, numită viață.
În ultimii ani, viața mi-a fost vizitată de tot felul de tipologii. Cei mai mulți oameni cu care am interacționat vin din mediul de lucru, iar cu unii am ajuns să am o super relație, pe când, cu alții să am capitole incheiate cu succes. Iar uzura începe când întreținerea se termină.
Anul ăsta ne-a dat o lecție sau așa ar fi trebuit. Nu toți am învățat ceva din acest remarcabil 2020, dar ar fi bine să luăm aminte și să nu-l mai repetăm. Una peste alta, 20 - 20 este anul care mi-a schimbat atâtea perspective, atâtea contexte.
Sunt în carantină de 2 săptămâni, surpriza mare este că voi mai fi încă două. Și când stai acasă mai mereu, ce poți face? Am văzut zilele trecute la cineva pe facebook, lista de toate zilele cu cine sunt și cine vreau să fiu? Îmi plac oamenii care se valorifică și cei care știu să sunt suficienți pentru orice. Eu, dincolo de lista asta, am făcut o listă cu obsesii. Poate nu chiar toate ar trebui trecute în această categorie, dar sunt singura persoană din lume care ar schimba lenjeria de pat în fiecare zi?
Bucuria se află în momentele cele mai obișnuite ale vieții. Riscăm să n-o trăim, atunci când alergăm după lucrurile ieșite din comun. Cultura nemulțumirii ne induce teama că trăim o viață obișnuită, banală; în schimb, atunci când vorbești cu cineva care a suferit o mare pierdere, realizezi că lucrurile cele mai de preț sunt altele. (Brené Brown - Curajul de a fi vulnerabil)
Nu, nu am învățat să fac pâine. Am încercat un cozonac prin Aprilie, dar și acolo am eșuat - mi-a ieșit fără pic de gust. Se mai întâmplă :) Alte lucruri am învățat însă, iar pe unele mai vechi le-am redescoperit. Nici n-are sens să ne mai întrebăm care-s efectele negative ale pandemiei, că sigur ar fi o listă imensă. Plus că eu mă simt din nou ca în starea de urgență.
COVID-19 a împărțit lumea în două. Nu am mai ieșit din casă/curte de o săptămână și am luat foarte în serios treaba asta care ne-a sucit viața, ne-a mutat birourile în dormitoare și ne-a transformat medicii în roboți. COVID-19 mi-a zdruncinat starea emoțională, psihică și o serie de planuri. Sigur, mie și lumii întregi. Și sunt la fel de sigură că nu toți eram atât de dinamici înainte, dar faptul că știm că nu mai avem la fel de multă libertate, ne omoară psihicul.
E clar, situația nu este roz și cred că această culoare ne va lipsi o perioadă din peisaj. COVID-19 naște panică excesivă, iar dacă mai ești și puțin ipohondru (ca mine), ghinion! În Italia, situația e cruntă, dar cu toate astea noi, românii, suntem extrem de inconștienți. În primă fază, nu înțeleg chestia asta de a ascunde că ai vizitat Italia sau orice altă zonă afectată. Nu înțeleg fuga românilor din Italia - credeți că aici vă salvează cineva? Nu, același tratament îl veți primi peste tot! E globală treaba și trebuie să ne asumăm că de această dată noi putem ucide, nu sistemul!
Italia nu trebuie ratată absolut deloc. Are poveste, eleganță și cafea bună. Anul ăsta mi-am propus să explorez Sudul. Dacă pe 11 Februarie, când am ajuns acolo, am zis: bă ce dracu caut aici? Pe 15, mi-am oferit răspunsul: experiență! Nu a fost chiar așa de rău, dar nici chiar așa de bine. Nordul Italiei este extrem de diferit, cu totul! Sudul? Ah...altă poveste! Poate am fost așa șocată, pentru că nu m-am așteptat la o diferență atât de mare.
