COVID-19 a împărțit lumea în două. Nu am mai ieșit din casă/curte de o săptămână și am luat foarte în serios treaba asta care ne-a sucit viața, ne-a mutat birourile în dormitoare și ne-a transformat medicii în roboți. COVID-19 mi-a zdruncinat starea emoțională, psihică și o serie de planuri. Sigur, mie și lumii întregi. Și sunt la fel de sigură că nu toți eram atât de dinamici înainte, dar faptul că știm că nu mai avem la fel de multă libertate, ne omoară psihicul.
Sunt extrem de recunoscătoare medicilor care și-au mutat casa în spitale, sunt recunoscătoare oamenilor care conștientizează și celor ce protejează. Despre restul, nu mai zic nimic că le dau prea multă importanță. Planuri anulate/amânate, școli închise, spitale pline, e clar… Ce rost are să fim dramatici? Prevenția și răbdarea sunt cheia, și nu trebuie să ne pierdem optimismul.
Din fericire, unii ne permitem luxul de a lucra de acasă. Eu sunt foarte obișnuită cu asta și cred că sunt foarte multe avantaje. La început este greu, dar dacă ești puțin disciplinat, rezultatul va fi excelent. Care sunt avantajele și cum ajungem la ele? Simplu! Începem cu micul dejun 🙂
- te poți trezi mai târziu – știu că mulți merg de dimineață la birou, fie că așa au programul, fie că vor să evite aglomerația – nu contează! Acum te poți trezi mai târziu.
- poți face sport – eu fac cam de 3 ori pe săptămână și am descoperit că îmi place să fac dimineața. Deci, la 6:30 mă trezesc și la 8:30 sunt gata cu totul, iar la 9:00 sunt în fața calculatorului. Dar poți face și la prânz, și seara (amintește-ți că ai câteva ore în plus)
- poți mânca mai sănătos – nu mai alergi la patiserii sau la restaurante (economisești și bani), pentru că poți profita de bucătăria ta. Crede-mă, eu nu iubesc bucătăria, dar când mă gândesc la toate beneficiile acestui obicei, parcă ajung să iubesc tot ceea ce gătesc.
- liniștea e mană cerească în anumite situații, precum: ședințe, proiecte limită etc
- relaxarea – momentele alea de presiune și nervi le trăiești mai relaxat din casa ta (niciodată nu aș fi putut să sparg 2 mouse-uri la birou)
- poți descoperi că ai calități excepționale de comunicare, iar dacă nu le ai, e momentul să studiezi și partea asta
Sunt foarte multe avantaje, dar trebuie:
- să fii disciplinat
- să întelegi că a lucra de acasă nu înseamnă că ai concediu
- să răspunzi la mailuri/telefoane/colegilor ca și cum ai fi la birou
- să fii mai deschis la tot ceea ce se întâmplă în echipă
- să comunici mai mult
- să înțelegi că Biroul de Acasă poate deveni și capcană
- să administrezi task-urile ca și cum ai fi la lucru
- să fii optimist – colegii de țigară lipsesc și probabil ai doar niște pereți în jur, vorbește cu ei, câteodată e chiar mai sănătos 🙂
Dezavantajele există și ele, și am câteva pe listă:
- lipsa fizică a oamenilor
- problemele/task-urile se pot rezolva mai greu (timp)
- dacă nu ești o persoană sociabilă, dificultatea o vei simți la fiecare pas
- dacă ești o persoană prea politicoasă, suferința va fi mai mare
- lipsa disciplinei este foarte periculoasă
- etc
În urmă cu 4 ani, când am început să lucrez remote/de acasă/de la plajă/din hotel etc, nici cel mai mic habar nu-l aveam despre asta. Între timp, am învățat cum stă treaba și mi se pare firesc și chiar mișto. Așa am învățat cât de importantă este echipa, cât de important este sportul, somnul și că e în regulă să nu am mereu succes, așa am descoperit metodologia Agile (acum e o pasiune), așa am început să citesc și mai multe cărți/articole etc. Și, da, tot așa am început să beau vin 😀 🙂
- https://24ways.org/2018/thriving-as-a-remote-worker/
- https://www.business.com/articles/how-to-increase-the-productivity-of-remote-workers-20046/
- https://mariopeshev.com/how-remote-teams-work-together/
- https://www.afr.com/life-and-luxury/arts-and-culture/the-rise-and-fall-of-working-from-home-20170711-gx90ox