Author Archives: adriana

De mult îmi doresc să pun pe listă locurile pe care le-aș vizita cât mai repede. Așadar, iată că am reușit să întocmesc lista, iar anul ce vine unul dintre aceste minunate locuri mă va găzdui. Măcar unul, dar nu mă supăr dacă vor fi și mai multe. Vom vedea, dar până atunci lista cu cele 10 locuri ce doresc să le savurez precum o ciocolată amăruie, pe nerăsuflate, sună așa:

Exact asta am simțit eu când am făcut nunta, un film în care jucam rolul principal. Cineva mi-a dat startul dimineața, undeva în jur de ora 04:00 și a ridicat pancarta de încheiere ziua următoare, tot spre zorii zilei. Nu mi-am făcut un scenariu și nu am fost pregătită de multe evenimente, dar le-am făcut față, iar asta contează. Machiajul, coafatul și ținuta  au constituit doar câteva dintre momentele din 30 Iulie 2016.

Nu, nu vorbesc despre mare, ci despre Brașov.  Orașul ăsta m-a fermecat, dar nu cred că tu ai rămas imun văzând minunăția asta. Serios? Cum să fii pasiv la peisaj, la străduțele înguste, ce aduc un aer nemțesc etc. N-ai cum și te asigur de asta.

2015 a fost anul decisiv. Fix cu o săptămână după Sărbătorile Pascale, ne-am decis să spunem DA, marele DA. Doar nu te gândești că a fost cu prea multă cântare cererea, dar a fost surprinzătoare. N-ai spune că „puștiul” căruia nu-i dădeai 28 de ani, are atâtea idei. Programatorii, în general, sunt mai...realiști.:D

Îmi amintesc o discuție interesantă cu una dintre prietenele mele, discuție ce avea la bază generația părinților și a copiilor. Nu mai rețin exact contextul, dar știu sigur că ea era foarte șocată de cum se comportă o rudă cu părinții săi. Atunci am dezvoltat istoria unor generații diferite.

Când vreau să ajung mai repede la destinație, apelez la un taxi. Motivul? Ăștia știu sigur scurtăturile și se bagă cu tupeu, eu sunt mai finuță în trafic. Așa s-a întâmplat că mergeam spre gară și o aglomerație infernală îmi toca încet, încet din răbdare. Norocul meu a fost cu un taximetrist tare fain, Moș Caramea. Nu glumesc!

Am fost crescută de doi oameni minunați, deloc ieșiți din comun. Însă, unul m-a părăsit când aveam 18 ani și nu cred că a făcut acest lucru intenționat. Doar că uneori lupta cu tine e mai dificilă decât ți-ai fi imaginat. De atunci, am rămas eu, mama și fratele meu. Singura cu care am mai putut vorbi a fost, este și va fi mama mea.