Omul ăsta mi-a definit traiectoria în viață. De când mă știu, rolul lui a fost unul celebru. Mi-a dat curaj și m-a înzestrat cu harul de a povesti. Relația dintre mine și el a fost cea mai reușită. Fără doar și poate, omul ăsta va fi omul vieții mele. El este omul care m-a mentorat, care mi-a fost prieten, câteodată șef, alteori dușman, iar de cele mai multe ori partenerul perfect în experiența asta, numită viață.
28 de ani ai mei azi, 54 de ani ai lui – mâine. Ai mei sunt celebrați pe tărâmul ăsta, ai lui…nu știu. Cursul vieții, clar, pentru toți e același, dar cursul lui s-a terminat prea devreme, cel puțin pentru mine. Cândva, copil fiind, mi-am văzut părinții plini de defecte. Taică-meu, în schimb, era ideal. Mă întrebai cu cine semăn, iar eu spuneam răspicat – cu tati.
Apoi, când făceam prostii, unde crezi că mergeam prima dată? La tati! Era perfect pentru toate peripețiile copilăriei. Mi-o mai luam eu câteodată, spre exemplu, nu a putut susține că oamenii pot mânca ceasuri, mai exact frate-meu. Deja îmi imaginez hrana oamenilor ca fiind ceasurile, ne băteam pe branduri acum, branduri alimentare. Noroc cu taică-meu, a oprit acest curent alimentar la timp.
Tipul ăsta mișto despre care tot zic, era un bărbat cu ochii verzi și foate puternic. Dar și cei puternici au vulnerabilități. Zâmbea mult, râdea și mai mult, îi plăceau oamenii și boemia, era glumeț și era extraordinar de pus pe farse.
Relația mea cu el a fost mereu specială. Cât ar fi fost de nebun, mereu am știut că-s sufletul lui. Mă încuraja și mă susținea în orice, mă proteja și îmi ofera încrederea că sunt suficient de bună pentru orice lucru și pentru orice vremuri. Era pozitiv și era un prieten adevărat. Manipula oricând și oricât putea, dar știa că o carte jucată corect la vremea ei, înseamnă un succes garantat.
Nu am poze cu el. Am doar de la nunta lui și câteva de când eram micuță, iar ăsta e unul dintre cele mai mari regrete ale mele. De aici și obsesia de a face poze la orice, oricând. În schimb, mintea și sufletul meu au făcut cele mai reușite poze, astfel că azi pot vorbi despre omul vieții mele și despre ce a însemnat tati pentru mine.
Mâine, omul ăsta mișto, și-ar fi făcut o actualizare de vârstă, din păcate, m-a lăsat pe mine să celebrez ambele zile. Despre taică-meu aș putea scrie sau povesti infinit. Însă, tot ce știu este că va rămâne omul vieții mele.
Nu doar că mi-a fost tată, dar mi-a fost cel mai bun prieten. Și nu cred că voi mai întâlni așa ceva vreodată. În schimb, el nu se prea înțelegea cu tristețea, era mereu pus pe distracție, așadar, am preluat asta de la el. Am băut un pahar de vin, iar următoarele două le voi bea pentru el și-mi voi imagina o seară întreagă, pe terasă, la povești cu tatăl meu. Eu cu ale mele, el cu ale lui, dar amândoi laolaltă. La mulți ani, tati!
