He, he, he! Iată, 24 de ani. Wow. 24? Ce repede trece timpul, dar asta știm deja. :) Să-ți zic ce s-a schimbat la 24 de ani. De Miercuri am primit un colet/cadoul de la un „nebun”. :) Ah! Este vorba de Sorin de la Sibiu, omul cu dublu S, care s-a gândit că oleacă de la Steve Jobs nu ar strica.
Pe facebook, la televizor, pe stradă, în cafenele, la birouri, peste tot...ne-au poluat! În stânga, în dreapta auzi doar Dragnea și PSD. Așa cum am mai spus, eu nu susțin pe nimeni, eu vreau doar dreptate și corectitudine. Fiecare își urmărește interesele personale, dar hai să nu ne furăm căciula unul altuia.
Întreb și eu, femeia sau trabucul? Eu aleg papucul. Ocazional mă imaginez o boemă de o aroganță ieșită din comun. Pe o masă de lemn, maro deschis sau nici măcar nu știu cum să îi zic acestei culori, zace un ghiveci de flori cu o culoare stranie și banală, și niște coate zgribulite de femeie neatentă și nemulțumită. Aștept într-o încăpere mică și îngrămădită, dar acolo se ascultă jazz. Mă uit în gol timp de 30 de minute și mă gândesc spre nicăieri și fără scop. Un frig afară de-ți încrețește pielea de pe față și hainele devin brusc inutile, dar când intru în încăperea „jazziștilor” îmi dau seama că și frigul are miros. Prospețime! Deschid agenda, îmi storc și ultimele idei și încerc să dau tot ce-i mai bun, dar nu reușesc, căci mă focusez pe sunetele neorganizate al jazzului. Câteodată gândesc despre femei că sunt nebune, au o nebunie ce nu poate fi tratată. Eu văd culoare în jazz, văd roșu și albastru, văd scenarii de scurtmetraj și oameni ce împrăștie nebunia sunetelor prin instrumente muzicale. Îmi aprind trabucul, mă uit spre ospătar și îi fac subtil un semn, îl rog să nu mai hoinărească printre oameni ca un urs prin nămeți. Privesc intens spre acel domn cu saxofonul și mă uimesc de atitudinea lui. Un chip serios, părea mai degrabă un politician, nici gând un om al cântecului. Și nu orice cântec. Încheie seara armonios și triumfător, noi, spectatorii l-am făcut să se simtă învingător, aplaudând și aplaudând. Uit de trabuc și îmi îndrept fața spre un cuplu, un cuplu sec. Erau doi bărbați nepotriviți și nu veniseră pentru jazz. Vorbeau într-una, șușoteau ca niște bătrâne în biserică. M-am ridicat și am mers la bar să mai cer un pahar de vin. Nici trabucul nu-l terminasem și nici cartea despre care nu am menționat până acum. Trec liniștită pe lângă ei și îmi azvârl papucul spre masa lor, un gest intenționat. Nu suport oamenii care vorbesc la piese de teatru și nici la concertele de jazz. În orele petrecute în încăperea necolorată, dar vie, am reușit să-mi dau seama că femeia are treabă cu papucii, iar bărbații cu bărbații. Închei capitolul din cartea mea, o carte despre budism, paharul de vin e gata de câteva minute bune, iar concertul este ca de obicei, fără finalitate. Asta îmi place la jazz, simt că nu se termină nicicând, aduce mereu speranță și prospețime.
Printre atâta nebunie, într-un final am găsit timp să mai pun câteva pe hârtie. Unul dintre lucrurile pe care vreau să îl povestesc are legătură cu stilul de viață. În urmă cu 4 ani am avut probleme majore cu greutatea, să zicem cam 80 kg în plus la 1.60. Nu sună bine din niciun punct de vedere, dar mai grav era faptul că sănătatea mea nu era în parametrii normali. După ce am slăbit, obsesia asta nu mi-a dat pace o secundă, m-a ținut mereu cu frică.
Zilele astea m-am lovit de tot felul de oameni și am ajuns la o concluzie tare interesantă
mâna care te hrănește poate să te și distrugăMai exact, ai ajutat un om și el în loc să mulțumească, te urăște, bârfește etc. În viață te poți lovi de n ori de același om și cine știe, cândva vei da buzna iar peste fostul hrănitor, solicitând ajutor, iar el te va ajuta, dar nu ca altă dată. Nu susțin asta, nu sunt de acord cu principiul
dacă tu mi-ai făcut asta, pe mine ce mă reține?Normal că nu trec pasivă pe lângă astfel de lucruri, dar învăț mereu că așternutul poate aduce un somn bun sau nu. De altfel, nu sunt de acord nici cu „mușcarea” omului ce te-a ajutat. Mie îmi place să cred că oamenii sunt reflecția părinților, dar nu în totalitate. Și că suntem responsabili de ceea ce devenim atât profesional, cât și personal, suntem datori față de noi să testăm plaja posibilităților din cât mai multe puncte de vedere. Frustrările sunt normale, dar ce mi se pare greșit constă în faptul că unii sunt atât de frustrați de nereușitele lor și ajung să urască oamenii ce au trudit mult până să ajungă pe culmile succesului. Și aici vorbesc de un succes înțeles în fel și chip. Gândește de 2 ori înainte să faci tâmpenii, unele lucruri sunt irecuperabile, iar unii oameni nu trec pasivi pe lângă acțiunile tale.
Zic și eu de aici o vorbă că doar de aia m-au luat toți la întrebări
de ce ți-ai pus tu voalulDa, da! La nuntă am ales să mă aranjez la cineva care mi-a plăcut din prima. Știam că folosește produse de calitate și în fond nu-mi doream ceva prea aspru sau greoi. Am mers la coafor, la machiaj, la manichiură la Sidonia Beauty și mi-am pus la punct toate cele necesare pentru o mireasă.
Mă întrebam dacă toată lumea pățește ca după o perioadă de 2-3 zile de concediu să fie la fel de lipsită de chef ca mine. Unii da, alții nu! Știu și eu... Nici eu nu-s chiar fără chef, totuși am mai lucrat între aceste sărbători și mă pregătesc intens pentru o nouă etapă, pentru un an nou, proiecte noi.
După o noapte agitată și câteva ore de somn, mi-am propus să trec pe la voi cu sorcova. Să vă întreb cum ați petrecut? La noi a fost simplu, dar frumos, cu mâncare cu muzică și în sfârșit l-am văzut pe Ștefan Bănică. Da, da, mi-am încheiat anul cu un concert.
Gata, ultima zi din 2016 e la ușa noastră. Deja telefoanele sună într-una, mesajele curg, sărbătorile îs aproape trecute. Eu am pus la punct ultimele detalii și urmează să mă pregătesc să ies în oraș. Nu sarmale, nu piftie. În casa mea e doar pește, mult pește. Am zis să ne aducă noroc.
Merg și eu ca omul să iau câte ceva de prin mall. Normal, ideea este să merg pe la 10 ca să nu prind aglomerația. Ghinion, oamenii s-au trezit mai devreme ca mine, ba mai mult, cred că au stat acolo și au intrat la deschiderea de dimineață.
