Cu și despre politică

Pe facebook, la televizor, pe stradă, în cafenele, la birouri, peste tot…ne-au poluat! În stânga, în dreapta auzi doar Dragnea și PSD. Așa cum am mai spus, eu nu susțin pe nimeni, eu vreau doar dreptate și corectitudine. Fiecare își urmărește interesele personale, dar hai să nu ne furăm căciula unul altuia.

Nu îmi place ce se întâmplă în țară, dar mă bucur că oamenii sunt uniți. Mă enervează că unii pentru 100 de lei susțin corupția. Și îmi pun un semn de întrebare, câți dintre cei aflați în stradă s-ar lăsa manipulați de o sumă de bani? Eu cred că ar fi câțiva și ar fi trist.

Mă rog, nu îmi propun să fac politică pe acest blog, nici să laud sau să critic pe cineva. Ei sunt cu ale lor, eu cu ale mele. Dar țara asta este și a mea și vreau să înțeleagă oamenii ăștia din politică, că poporul joacă bine și mă tem că prea bine!

Iar ca încheiere

Rezistăm pentru că ne pasă!