Oricine ai fi tu, nu uita de calitatea ta! De câteva luni bune mă întâlnesc cu tot felul de oameni. Așa cum am mai spus într-un articol, căutăm cea mai bună soluție pentru casa noastră. Pe lângă faptul că vedem proprietari și cunoaștem abordări diverse, agenții imobiliari nu pot lipsi din peisajul „mioritic”.
O situație mai idioată decât asta pe care o trăiesc eu, nu există. Pe 15 mai se împlinesc fix 6 ani de când nu mai am tată și tot de atunci eu sunt tulburată de același vis. Un vis pe care l-am avut din ziua în care a murit până azi și cred că va continua să mă indispună.
La noi acasă este o problemă deloc străină celor din jur. Întâlnesc peste tot această dilemă: pe stradă, la facultate, la lucru etc. Ce mâncăm azi? Abia acum îmi dau seama de ce se enerva maică-mea când nimeni nu îi răspundea la această întrebare, și mai ales, când mofturile erau mari și multe.
Dumnezeule, dar ce e cu dorul ăsta de vacanță? De nebunia aia de a sta la plajă, de a bea o bere și mânca ceva nesănătos. Plimbările de seară care mă duceau acasă la ore târzii și un chips mâncat la terasă, apoi revenind și revenind la obiceiurile sănătoase. Dacă îmi place ceva, reiau pozele, răsfoiesc prin memorie și retrăiesc clipele.
De câțiva ani am probleme cu timpul, mereu lipsește. L-aș putea asemăna cu ușurință cu un bărbat ce fuge de responsabilități când nevoia e din ce în ce mai mare. :) Așa stă treaba cu timpul la mine. Abia că apuc să „trântesc” o oală de mâncare, iar de cele mai multe ori nici asta nu îmi iasă.
Ne-am propus să ne cumpărăm o casă. De fapt, prima dată a fost casa pe listă, apoi am revenit spre un apartament spațios, cât de cât pus la punct sau chiar unul pe care să îl facem noi, dar să fie spațios, la vreo 70 - 75 m². Sigur că au existat tot felul de tentative și în discuție aveam deja un apartament, însă proprietarul s-a răzgândit. Pentru mine nu există răzgândire, ci doar
vreau mai mulți baniCăci da, să găsești un apartament la 70 m² nu e un proces simplu și nici ieftin. Hai să îți dau un exemplu, am găsit m² la 1000-1400 euro. Bun, nu ar fi asta problema, până la urmă proprietarii/vânzătorii nu se gândesc la câți bani are cumpărătorul, din moment ce vrea să achiziționeze ceva, banii nu îi lipsesc. Întrebarea și marea mea curiozitate este
De ce sunt casele/apartamentele așa scumpe în Timișoara? Ce are orașul ăsta?Apoi am găsit un alt apartament frumos, foarte bine aranjat, dar m² era 1600 euro și avea doar 64 m² utili. Păi nu îmi convine și cred că nu e de acceptat. Iar ultimul apartament de 71 m² care ne-a plăcut era 77.000 euro. Cred că ăsta l-am fi luat, dar o secundă ne-am gândit dacă merită. În viziunea mea lucrurile sunt simple, a trecut suma de 74.000 euro, mă îndrept spre casă. Așa am și spațiu, am și curte. Sigur că am găsit și excepții, 78 m² la 76.000, redus la 69.000 euro, negociabil. Nimic rău, dar chiar dacă era mare apartamentul, eu nu am fost mulțumită de structură, apoi soțul meu a văzut că toți pereții erau de rigips. Păi măi nene, conform oamenilor cu care am discutat, de ce dracu să cumperi rigips, ca să am ce repara? Corect! Așadar, am mers să văd și case. Anunțul suna ceva de genul: Vând casă, 70 m², 200 m² - teren. Realitatea era alta - casa era casă în serie, atenție casă și casă în serie sunt două chestiuni total diferite, suprafața terenului era undeva la 100 - 120 m², iar imobilul era plasat în mijloc. Practic, 1000 de euro făcea diferența atât la poziție, care era foarte prost gândită (nu exista o simetrie, pur și simplu, era ca o rață cu capul sus - poziționată prea mult spre stradă) și la teren. Plus că observ și eu ce înseamnă construcție de calitate și una de mântuială. Pe bune, casa aia era atât de îngrămădită că simțeam cum pică pe mine. Pică! Next? Un alt aspect foarte important, agenții imobiliari! Credeți-mă, unii știu ce fac, dar alții nu. Îmi amintesc o tipă la vreo 50 de ani ce ne-a prezentat un apartament nu rău, ci defect (pereți strâmbi, igrasie etc) și îmi zice:
10000 de euro sunt bani puțini. Cam 10000 mai intră în ăsta.Pai cucoană, și eu am 10000 de euro, dar nu cred că sunt puțini și chiar de ar fi, un sfanț nu aș da pe acel grajd, numit APARTAMENT. Mă enervează teribil la agenții ăștia că te plimbă de îți sar capacele, dar nu unde ar trebui, ci unde vor ei. Tu le zici:
Apartament situat la etaje intermediare, suprafață utilă 68 - 70 m² etc.Vine agentul și îți prezintă un imobil la mansardă, la 50 m². Pe bune? Să nu mai discutăm de comisionul lor de 2%, 2,5%. Nimic rău, dar aș vrea să își facă treaba, nu să mă plimbe așa de ochii șefilor. Mai mult, au și tot felul de contracte idioate pe care nici ei nu le înțeleg. În fine, nu aș vrea să cred ca toți sunt la fel și nici că toți proprietari se răzgândesc sau ajung să ceară 2000 de euro pe m². În ce stadiu suntem acum? Facem căutări și observăm că apartamente ce le-am văzut și nu s-au vândut, au prețul crescut. Exemplu: în urmă cu o săptămână - apartament la 72.000 euro, ieri 78.000. Ne reorientăm spre casă sau spre o altă țară. Nu pot să locuiesc într-o țară în care statul nu mă ajută, oamenii sunt cum sunt, iar la nivel de sistem suntem tomberoane. Sănătate praf, educație la fel și lista e lungă. Suntem pe drumul cel bun. Oricum aveam în gând o escapadă de câțiva ani sau definitivă. Cred că e momentul. Și știu că vor fi critici, că doar și când m-am mutat la Timișoara m-am lovit de mentalități idioate, dar sunt responsabilă de ceea ce vreau să fiu. Și nu-mi doresc să devin o frustrată financiar, cu rate imense și datorii infinite. :) Și dacă-ți cauți un imobil, succes și nervi puternici! :)
Cred că de mai bine de 3 luni mă gândesc
Unde să facem concediul?Am eu o listă cu locurile ce vreau să le vizitez, dar am și priorități. Probabil că anul ăsta voi rata Cuba, aveam pe listă această locație, dar...Totuși, mie îmi place Spania și parcă nu m-aș opri doar la Mallorca, aș vrea să văd mai mult din această țară. Cumva din acest motiv nici nu vreau să merg mai departe, pentru că vreau să termin de văzut câteva puncte turistice din Spania. Mulți îmi zic că Grecia e mai frumoasă decât Spania. Eu nu pot confirma, dar nici infirma. Nu am fost în Grecia, dar mă gândesc că orice zonă are specificul și farmecul ei. Nu mă îndoiesc de asta. Și că tot vorbesc de Spania, problema este
Când aud
Nu avem drumuri...
Cândva mi-a trecut prin mână o carte despre echipe și lucruri făcute cu mai mulți oameni. Mă gândeam zilele trecute că echipa înseamnă mult, iar câteodată competențele nu sunt suficiente. Să luăm un exemplu banal:
Un șef sau un superior vrea să își mărească echipa, iar pe la interviu trec o serie de oameni, care mai de care cu păreri și idei diferite, însă superiorul nu poate lua o decizie. Fie oamenii sunt buni, dar partea socială lasă de dorit, fie nu vor să iasă din bula lor. Nu de puține ori am auzit „am peste 5 ani experiență, eu știu că așa este”. Sau cealaltă parte, ai la interviu un student care nu are habar ce vrea să facă mai departe și este și căpos. Că doar grandomani există la orice colț, iar bani vrea toată lumea. Pe de altă parte, poate apărea acel om nici prea bun, nici prea rău, sociabil și dispus să învețe.Da, da. Însă nu e de judecat decizia omului ce va lucra cu tine, căci există și aici două situații: nevoia urgentă de oameni sau dorința de a iniția pe cineva în domeniul respectiv. Și cum spuneam, echipa este foarte importantă și societatea actuală are din ce în ce mai mult la bază acest termen. Cred că o afacere merge bine dacă tu, antreprenor, cunoști ceea ce faci bine, foarte bine dacă se poate, dacă ești atent la oamenii cu care lucrezi, la echipele ce le ai. Iar eu am învățat un lucru din propria experiență, motivarea personală e un pion important în orice.
Degeaba plătești tu cu mii de euro un om, dacă ai un comportament urât și îl tratezi ca pe o cârpă.Eu aleg să lucrez în echipe faine și doar cu oameni care mă motivează și cel mai mult îmi doresc să văd oameni care respectă și țin la cei ce încearcă. Îi iubesc pe oamenii ăștia și aș putea lucra fără pauză cu ei. Alege echipa în care te simți bine, alege să ai un superior bun în ceea ce face și „sugrumă-l” de informație. Banii sunt și ei utili, nu neg, dar să ai un om care să îți zică „îmi place ce faci, bravo!” este priceless. Eu pot să trăiesc în gară, dar am o condiție:
Să am în jurul meu oameni de calitate care mă fac fericită, mă învață și mă încarcă cu energie bună. :)
Aș începe cu „Bună, prietene!”, dar am un blocaj și nu știu ce formulă să adopt. Mă gândesc că a trecut 11 și 12 februarie, ziua mea și ziua TA. Dar și una, și alta sunt la fel de triste și plânse. Mai mult, în câteva luni se fac 6 ani de când ai dispărut de pe pământul ăsta. E frustrant să fiu întrebată despre părinții mei și să spun mereu că sunt orfană de tată și tare te-aș critica și certa că ai plecat și detaliul ăsta l-ai omis. Cumva mi-e greu să mai scriu despre tine, e ca și cum aș scrie unei iluzii, unui prieten imaginar.
