Ne-am propus să ne cumpărăm o casă. De fapt, prima dată a fost casa pe listă, apoi am revenit spre un apartament spațios, cât de cât pus la punct sau chiar unul pe care să îl facem noi, dar să fie spațios, la vreo 70 – 75 m². Sigur că au existat tot felul de tentative și în discuție aveam deja un apartament, însă proprietarul s-a răzgândit. Pentru mine nu există răzgândire, ci doar
vreau mai mulți bani
Căci da, să găsești un apartament la 70 m² nu e un proces simplu și nici ieftin. Hai să îți dau un exemplu, am găsit m² la 1000-1400 euro. Bun, nu ar fi asta problema, până la urmă proprietarii/vânzătorii nu se gândesc la câți bani are cumpărătorul, din moment ce vrea să achiziționeze ceva, banii nu îi lipsesc.
Întrebarea și marea mea curiozitate este
De ce sunt casele/apartamentele așa scumpe în Timișoara? Ce are orașul ăsta?
Apoi am găsit un alt apartament frumos, foarte bine aranjat, dar m² era 1600 euro și avea doar 64 m² utili. Păi nu îmi convine și cred că nu e de acceptat. Iar ultimul apartament de 71 m² care ne-a plăcut era 77.000 euro. Cred că ăsta l-am fi luat, dar o secundă ne-am gândit dacă merită. În viziunea mea lucrurile sunt simple, a trecut suma de 74.000 euro, mă îndrept spre casă. Așa am și spațiu, am și curte.
Sigur că am găsit și excepții, 78 m² la 76.000, redus la 69.000 euro, negociabil. Nimic rău, dar chiar dacă era mare apartamentul, eu nu am fost mulțumită de structură, apoi soțul meu a văzut că toți pereții erau de rigips. Păi măi nene, conform oamenilor cu care am discutat, de ce dracu să cumperi rigips, ca să am ce repara? Corect!
Așadar, am mers să văd și case. Anunțul suna ceva de genul:
Vând casă, 70 m², 200 m² – teren.
Realitatea era alta – casa era casă în serie, atenție casă și casă în serie sunt două chestiuni total diferite, suprafața terenului era undeva la 100 – 120 m², iar imobilul era plasat în mijloc. Practic, 1000 de euro făcea diferența atât la poziție, care era foarte prost gândită (nu exista o simetrie, pur și simplu, era ca o rață cu capul sus – poziționată prea mult spre stradă) și la teren. Plus că observ și eu ce înseamnă construcție de calitate și una de mântuială. Pe bune, casa aia era atât de îngrămădită că simțeam cum pică pe mine. Pică! Next?
Un alt aspect foarte important, agenții imobiliari! Credeți-mă, unii știu ce fac, dar alții nu. Îmi amintesc o tipă la vreo 50 de ani ce ne-a prezentat un apartament nu rău, ci defect (pereți strâmbi, igrasie etc) și îmi zice:
10000 de euro sunt bani puțini. Cam 10000 mai intră în ăsta.
Pai cucoană, și eu am 10000 de euro, dar nu cred că sunt puțini și chiar de ar fi, un sfanț nu aș da pe acel grajd, numit APARTAMENT. Mă enervează teribil la agenții ăștia că te plimbă de îți sar capacele, dar nu unde ar trebui, ci unde vor ei. Tu le zici:
Apartament situat la etaje intermediare, suprafață utilă 68 – 70 m² etc.
Vine agentul și îți prezintă un imobil la mansardă, la 50 m². Pe bune? Să nu mai discutăm de comisionul lor de 2%, 2,5%. Nimic rău, dar aș vrea să își facă treaba, nu să mă plimbe așa de ochii șefilor. Mai mult, au și tot felul de contracte idioate pe care nici ei nu le înțeleg.
În fine, nu aș vrea să cred ca toți sunt la fel și nici că toți proprietari se răzgândesc sau ajung să ceară 2000 de euro pe m².
În ce stadiu suntem acum?
Facem căutări și observăm că apartamente ce le-am văzut și nu s-au vândut, au prețul crescut. Exemplu: în urmă cu o săptămână – apartament la 72.000 euro, ieri 78.000. Ne reorientăm spre casă sau spre o altă țară. Nu pot să locuiesc într-o țară în care statul nu mă ajută, oamenii sunt cum sunt, iar la nivel de sistem suntem tomberoane. Sănătate praf, educație la fel și lista e lungă. Suntem pe drumul cel bun.
Oricum aveam în gând o escapadă de câțiva ani sau definitivă. Cred că e momentul. Și știu că vor fi critici, că doar și când m-am mutat la Timișoara m-am lovit de mentalități idioate, dar sunt responsabilă de ceea ce vreau să fiu. Și nu-mi doresc să devin o frustrată financiar, cu rate imense și datorii infinite. 🙂
Și dacă-ți cauți un imobil, succes și nervi puternici! 🙂
