O situație mai idioată decât asta pe care o trăiesc eu, nu există. Pe 15 mai se împlinesc fix 6 ani de când nu mai am tată și tot de atunci eu sunt tulburată de același vis. Un vis pe care l-am avut din ziua în care a murit până azi și cred că va continua să mă indispună.
Visez mereu că e supărat, pentru că tot zic că a murit și mereu mă ceartă și îmi zice că de fapt nu e mort. Într-una visez că e pe un pat de spital, ba mort, ba viu.
Mai mult, acum visul a avansat, ne certam că a murit și m-am repezit să îi aduc o poză de la nunta mea și să îi reproșez lipsa. O ciudată expresie a lui mă bântuie și acum, un zâmbet mulțumitor mi-a afișat și nici nu am apucat să îi dau poza că l-am auzit:
am văzut nunta ta și am fost acolo
Să am același vis într-una, și mai mult visul ăsta are o continuitate….Mă bucur că îmi visez tatăl și cred că sunt singura care îl vede în vise și îl ceartă, îi aduce reproșuri. Cel mai trist e că îmi urăsc visele câteodată, pentru că se adeveresc. Iar unele mă tulbură grav. Și că tot mi se zice mie că mai visez cu ochii deschiși…ehh, iată, eu visez și cu ochii închiși!
Sunt un om visător în adevăratul sens al cuvântului. În fond, mi-e dor de mor de omul ăsta. 😐
