Am fost crescută de doi oameni minunați, deloc ieșiți din comun. Însă, unul m-a părăsit când aveam 18 ani și nu cred că a făcut acest lucru intenționat. Doar că uneori lupta cu tine e mai dificilă decât ți-ai fi imaginat. De atunci, am rămas eu, mama și fratele meu. Singura cu care am mai putut vorbi a fost, este și va fi mama mea.

Omul care nu doar mi-a pornit motorul, ci mi-a aprins și farurile. Îmi amintesc fiecare părticică din viața mea și fiecare om care a ținut să mă lovească sau să mă ajute. Însă, toate meritele mele și toate reușitele i se datorează mamei mele. Cu puțin mai înaltă ca mine, cu un păr creț de invidiat, cu o energie care te miri de unde apare (căci viața ei a fost mai grea decât s-ar fi așteptat oricine) a reușit să răzbată în ceea ce se numește viață. Apoi, viața noastră s-a îngreunat puțin, dar ea ca prin minune ne-a  luat greutățile. Spun „noastră”, deoarece în ecuația aceasta intră și fratele meu. Și cum să nu vorbesc de mama, când a făcut totul ca să ne ofere mai mult decât ceea ce este necesar.
Este o femeie cu inițiativă, învață de când o știu eu, ascultă pe toată lumea etc. E ființa care știe să fie indiferentă și să iubească, iar uneori e mult prea înțelegătoare. Cred că aici îl copiez pe tatăl meu, în niciun caz pe ea. Îmi amintesc de o întâmplare care mi-a marcat mâna stângă. Eram micuță și cum orice copil e curios, eu n-am stat locului și am pus mână pe un toporaș  în ideea să tai ceva, posibil praz. :)) Doar că degetul de la mâna stângă n-a vrut să mă asculte și…a intrat el sub lama acelui toporaș. Săraca mama mea, nu știa ce să-mi facă, dar bine că  n-a fost mai rău. Acel semn îl am și azi pe mână. Of, dar câte năzbâtii am făcut și eu! Iar dacă un tată e mai dur ca o mamă, ei bine, în cazul meu a fost invers. Chiar, a renunțat la un moment dat să mai meargă la ședințele cu părinții, spunându-i răposatului meu tată așa autoritar „De acum încolo să te duci tu la ședințele cu părinții, să vezi că e prima la bătăi și nu stă deloc cuminte”. Ei, și? Nici azi n-am stare…Tati ce să facă „Da, să trăiți!” Au fost atâtea momente în care am avut acel sprijin, acele sfaturi.
Au fost mereu acolo când am zis „help” sub o altă formă. Însă, acum ea e singura care n-a încetat să-mi repornească  motorul și să îmi aprindă farurile.