Nu mai analiza capra vecinului, ai grijă de a ta!

Mi-ar plăcea ca oamenii să fie mai puțin sau chiar deloc interesați de capra vecinului. Mi se pare că genul ăla de oameni care poartă grijile semenilor se înmulțesc. Fie se contaminează unul de la altul, fie așa se nasc. Habar n-am!

Noi depindem unii de alții, că vrem sau nu, depindem și punct. Însă aproape zilnic aud tot felul de persoane care doar comentează, critică. Mai nou există și acele categorii sociale care atacă, dar nu direct, ci prin prieteni.

Când omul uită de unde a plecat s-ar putea să cadă și să se aleagă cu lovitură gravă. Nu susțin ideea schimbării doar pentru bani, funcții sau mai știu eu ce. Pe mine și pe tine nu ne definesc conturile din bancă, nici „vila” în care locuim, culmea, nici mașina, ci doar ceea ce scoatem pe gură. Aș vrea să mă amuz când văd oameni de genul „da, da câștig…., da, da concediul mi-l fac în ….”. Și nu e vorba că nu m-aș bucura, dar aș vrea să văd doar „îmi fac concediul în Africa”, nu „da, anul ăsta merg în Africa, mulți ar vrea să ajungă acolo, dar..când câștigi…îți permiți orice”. Ce să vezi, cu toții ne facem concediul unde vrem și unde putem. Ce să vezi? Ăla cu picioarele pe pământ știe să se distreze și cu 100 de lei, și cu 10000 de lei la fel.

Când văd astfel de oameni mă deprim. Când crezi că ai idee despre omul de lângă tine, dar când realizezi stadiul în care a ajuns  îți vine să îl iei la bătaie. Susțin ideea că un om care te vorbește se simte inferior. Dar tu să te simți câștigat, astfel de oameni pot aduce mari foloase.