Nici nu am început ziua bine, că primesc răspuns la un mail: Prea târziu! Am dat la altcineva. Trebuie sa fiti ca neamtul d-na punctual! A venit și răspunsul meu: Va urez succes si va recomand sa va comportati ca 'PRIETENII NEMTI', daca vreti aceleasi servicii.

Este vorba despre o discuție cu un domn, care mai acum două săptămâni îmi dădea lecții de UX & UI, apoi de programare, iar la final încerca să mă introducă într-ale marketingului. N-am o problemă cu oamenii care se documentează, care vor să știe multe, dar am o mare problemă cu oamenii care „le știu pe toate” și care mereu au la purtător „dar ceilalți cu care am lucrat....dar mi-a zis mie X ca platforma aia e nasoală etc”. Lista de astfel de propoziții este foarte lungă! Și cred că indiferent de domeniu, întâlnim astfel de oameni.

Provin dintr-un sat atât de mic, că nu îmi imaginam viața cu atâtea nuanțe și versiuni. Când locuiești într-un loc în care toată lumea se știe cu toată lumea, e foarte simplu să-ți iei lumea-n cap sau să crezi că tu ai văzut tot ce se putea. Sigur, acest lucru se întâmpla la vârsta de 16 ani. Mă gândesc că dacă ajungi la 25 și încă ai gândirea asta - este rău, dar rău de tot! Pentru un om de la țară, tradiția e mai puternică decât îți imaginezi, iar filmele alea în care obiceiurile au gust, culoare - reprezintă pasaje din viața la țară. Dar când ajungi să trăiești într-un loc în care nu ai idee despre tradiții, vecini,  nu-ți mai pasă de tot ce acasă avea sens. Sunt un om al tradiției, dar nu al tradiției forțate, adică: facem așa că așa trebuie, facem așa să nu ne facem de râs, facem așa că așa a mers din tată-n fiu și lista ar putea continua. În general, lucrurile forțate se văd și mie de câțiva ani nu-mi mai pasă cine și de ce supără, cine și de ce mă vorbește, în schimb, îmi pasă când pe timpul meu sunt pusă în contexte în care nu sunt respectată.

E o nebunie curată. Mă confrunt cu tot felul de situații și mă schimb uimitor, dar e prima dată când o zic răspicat și bine fac. Mi-am terminat lucrul, mi-am pus un pahar de vin, câteva melodii pe fundal, am o grămadă de întrebări în cap și o carte recent începută.

Acest articol mi-este dedicat pentru ziua în care o sa uit să mă bucur de lucrurile cu adevărat valoroase: de alergatul pe zăpadă, de zâmbetul unui necunoscut sau de cafeaua nereușită, de vinul la ceas de seară și de porția de jazz, de ploaia de toamnă și de vântul rece care-mi taie respirația.

De când toată viața s-a mutat acasă și am fost nevoită să o organizez după regulile aduse de această pandemie, am sesizat și câteva lucruri pe care ar fi bine să nu le faci la birou. Când stai pe margine, felul în care percepi anumite situații, este cu totul diferit. Dacă te regăsești în miezul problemei, să discerni lucrurile bune de cele rele, devine o treabă mai complicată, posibilele soluții par atât de depărtate de noi, chiar dacă, de cele mai multe ori, sunt chiar sub nasul nostru.

Omul ăsta mi-a definit traiectoria în viață. De când mă știu, rolul lui a fost unul celebru. Mi-a dat curaj și m-a înzestrat cu harul de a povesti. Relația dintre mine și el a fost cea mai reușită. Fără doar și poate, omul ăsta va fi omul vieții mele. El este omul care m-a mentorat, care mi-a fost prieten, câteodată șef, alteori dușman, iar de cele mai multe ori partenerul perfect în experiența asta, numită viață.

În ultimii ani, viața mi-a fost vizitată de tot felul de tipologii. Cei mai mulți oameni cu care am interacționat vin din mediul de lucru, iar cu unii am ajuns să am o super relație, pe când, cu alții să am capitole incheiate cu succes. Iar uzura începe când întreținerea se termină.

Anul ăsta ne-a dat o lecție sau așa ar fi trebuit. Nu toți am învățat ceva din acest remarcabil 2020, dar ar fi bine să luăm aminte și să nu-l mai repetăm. Una peste alta, 20 - 20 este anul care mi-a schimbat atâtea perspective, atâtea contexte.

Pandemia asta a dovedit că noi nu avem habar ce înseamnă cultură civică. Nu ies des la cumpărături, nu pentru că nu vreau, ci pentru că nu am unde, pentru că suntem în carantină, imediat se fac 4 săptămâni.
Eu am înțeles că lumea este împărțită-n două, în nouă, în câte părți se vrea. Mă, dar ai idee ce urăsc cel mai tare? NESIMȚIREA!!! Am câteva situații, doar azi văzute, într-un timp relativ scurt, peste cap 15 min, în același loc:
Lidl - aglomerat, mizerie.

Sunt în carantină de 2 săptămâni, surpriza mare este că voi mai fi încă două. Și când stai acasă mai mereu, ce poți face? Am văzut zilele trecute la cineva pe facebook, lista de toate zilele cu cine sunt și cine vreau să fiu? Îmi plac oamenii care se valorifică și cei care știu să sunt suficienți pentru orice. Eu, dincolo de lista asta, am făcut o listă cu obsesii. Poate nu chiar toate ar trebui trecute în această categorie, dar sunt singura persoană din lume care ar schimba lenjeria de pat în fiecare zi?

Bucuria se află în momentele cele mai obișnuite ale vieții. Riscăm să n-o trăim, atunci când alergăm după lucrurile ieșite din comun. Cultura nemulțumirii ne induce teama că trăim o viață obișnuită, banală; în schimb, atunci când vorbești cu cineva care a suferit o mare pierdere, realizezi că lucrurile cele mai de preț sunt altele. (Brené Brown - Curajul de a fi vulnerabil)