Traversăm timpuri incredibile, avem acces la internet, ne luăm informații rapid din online, vedem lumea întreagă cu un simplu click, este la îndemână comunicarea cu oamenii, ne putem scrie și suna mult mai repede. Apusă a devenit epoca porumbelului cu plicul în cioc sau cea a telefonul fix, a tarifelor clar stabilite sau a beepului. Cu 50 de lei poți suna pe oricine, oricând, iar mesajele și minutele sunt nelimitate. Ce timpuri!
Ce cândva părea imposibil de atins, acum face parte din viața noastră cotidiană. Îndrăznesc să spun că fără internet, lumea este mai tristă. Imaginează-ți cafeaua de dimineață fără scroll up / scroll down, fără să vezi ce mai fac alții, ce mai e pe Facebook, fără să mai dai un like, să judeci etc.
Îmi place perioada asta, dar am senzația că este una toxică și periculoasă, deși avem în mână orice tip de informație dorit. Ăsta-i și pericolul lumii actuale, lipsa educației și accesul la ceva atât de puternic. Mă rog, educația este elementul cheie pentru tot ceea ce definește entitatea umană. Acei 7 ani de acasă fac diferența atât în realitate, cât și în online.
Încă susțin ideea – nu toată lumea ar trebui să aibă acces la Internet. De ce? Din două mari motive:
- lipsa educației
- agresiunea și / sau părerile nesolicitate
Pe social media, zilnic, văd oameni care pe un grup știu contabilitate, pe altul medicină, pe Instagram sunt consultanți în turism și lista poate continua. Ce cred oamenii despre noi, pe Facebook, Instagram, TikTok sau în viața reală, este problema lor. Dar putem fi afectați de cuvintele, prea ușor aruncate, în online. Iar inimioarele alea de pe Facebook sunt, de cele mai multe ori, contrazise de realitate. În online, fericirea este cuvântul principal și starea de bază. Dacă iei în calcul postările de pe Facebook sau Instagram, serios, viețile noastre par secvențele alea perfecte din filme.
Pe Internet totul devine simplu. Dacă postezi o nefericire, oamenii te compătimesc, îți inunda profilul cu „hugs și love”. În realitate, nenorocirile sunt „dramele tale” peste care treci cu ajutorul a două – trei persoane. E ușor să primești încurajări pe Facebook la postări care reflectă cât de „nasoală” e viața.
Este mai simplu să cauți după numele unei persoane și să zici – Vai, uite-o și pe asta sau pe ăla!! Ce-i drept, chiar e ușor să gândești urât, e așa la-ndemâna oricui. E chiar provocator să te uiți la cineva și să zici – Bă ce fain că ai reușit cutare lucru!
Mie-mi place online-ul și-mi selectez canalele pe care le urmăresc, îmi plac oamenii, dar nu prea mulți. Îmi place și pe Instagram, și pe Facebook. Îmi plac și reels-urile, și story-urile, și toate nebuniile astea, dar nu-mi place să primesc nici în online, nici în realitate inimioare, aprecieri, hugs etc de la oameni cu care nu am valori comune, de la oameni care verifică să vadă dacă-ți este bine sau rău doar ca să-și hrănească egoul, de la oameni care gândesc doar rău despre alții.
Toți gândim urât despre ceva sau cineva la un moment dat. Dar dacă rămânem blocați în aceste gânduri, dacă ne lăsăm cuprinși de critică și invidie, atunci problema e la noi. N-ai cum să evoluezi dacă invidiezi, ci doar dacă admiri.
Reels-urile, Story-urile, Like-urile, Love-urile, Hug-urile și Tag-urile sunt, pentru mine, modalități prin care oamenii comunică sau își exprimă emoțiile. Dar să nu ne lăsăm păcăliți de ele.
Canalele de socializare sunt sursă de conexiune, de divertisment, dar este important să se folosească în mod conștient și responsabil. Și, poate, concentrarea noastră ar trebui să se îndrepte spre oamenii cu care noi ne îmbrățișăm pe bune, spre oamenii care sunt acolo – pe bune – când ai nevoie de ei, spre cei care-ți amintesc că nu ești singur.
Pentru a fi mai fericiți, ar trebui să ne bucurăm mai mult unii de alții, dar prima dată, trebuie să ne bucurăm de noi.
