Cu bagajul în mână, cu plasa plină de dulciuri și cu așteptări. Așa sună discursul pentru ziua de Vineri. Hai să fim serioși, cui nu-i place să meargă la drum lung cu mașina proprie? Mie-mi place, plus că de când m-am reapucat de condus, drumurile lungi au devenit preferatele mele.
Și tot în ziua asta de Vineri, mașina mi-a lipsit. Trenul a fost o opțiune, având în vedere că în Turceni nu s-a făcut încă vreun aeroport. Până la gară merg cu taxi. Aoleuuu, aici începe aventura. Cum Timișoara a devenit din ce în ce mai aglomerată, șoferii, unii dintre ei, au devenit și ei plini de nervi. Nenea taximetristul s-a gândit că dacă merge mai repede și prost, ajung la gară în stare normală. Am ajuns bine, dar până acolo ce mi-a fost dat să văd….oooo!
Acest om plin de nesimțire a început să alerge un alt șofer, frate și când râdea îmi amintea de filmele alea de groază. Îngrozitor! Ahh, am uitat să spun – ăsta era bănățean. De unde știu?
Păi a văzut unul cu numere de Dj în trafic și doar aud „ ….rasa ta de oltean!”. Mai fain era că și pasagerii lui erau tot olteni :)).
Asta e cu oamenii, că ești oltean e rău, că ești țigan…noroc că sunt din Gorj. De Gorjeni nu s-a luat nimeni până acum. :))
