Provin dintr-un sat atât de mic, că nu îmi imaginam viața cu atâtea nuanțe și versiuni. Când locuiești într-un loc în care toată lumea se știe cu toată lumea, e foarte simplu să-ți iei lumea-n cap sau să crezi că tu ai văzut tot ce se putea. Sigur, acest lucru se întâmpla la vârsta de 16 ani. Mă gândesc că dacă ajungi la 25 și încă ai gândirea asta – este rău, dar rău de tot!

Pentru un om de la țară, tradiția e mai puternică decât îți imaginezi, iar filmele alea în care obiceiurile au gust, culoare – reprezintă pasaje din viața la țară. Dar când ajungi să trăiești într-un loc în care nu ai idee despre tradiții, vecini,  nu-ți mai pasă de tot ce acasă avea sens.

Sunt un om al tradiției, dar nu al tradiției forțate, adică: facem așa că așa trebuie, facem așa să nu ne facem de râs, facem așa că așa a mers din tată-n fiu și lista ar putea continua. În general, lucrurile forțate se văd și mie de câțiva ani nu-mi mai pasă cine și de ce supără, cine și de ce mă vorbește, în schimb, îmi pasă când pe timpul meu sunt pusă în contexte în care nu sunt respectată.

Pentru că nu mă consider deloc un om sofisticat, ci unul direct și destul de calibrat – cred că e ușor să lucrezi cu mine și să-mi spui ce nu-ți place și ce am putea schimba, ca data viitoare să fim împăcați. Una peste alta, tradițiile românești mă depășesc câteodată, mă amuză, dar mă și scot din sărite. De exemplu:

Înmormântarea

Când eram copil trebuia să merg cu școala la înmormântarea unui om din sat – că așa se mergea! Oare, în Alaska se procedează la fel? Mai mult, când moare cineva trebuie să mergi cu lumânare și, pe vremea mea, trebuia să facem coroane din florile aduse de oameni. Se aruncă cu bani, se plimbă mortul și trebuie să-l și vezi ca să-ți iei la revedere.

Apoi, parastasele – o situație în care râzi și plângi! Când, practic, aveam parastase, pe lista vieții am un mort la activ, maică-mea tot timpul făcea o listă în capul ei, cred că avea un fel de management al colacilor, batistelor, cănilor și …sticlelor. Nu mai vorbim, despre faptul că la 6 săptămâni trebuie să-i dai cuiva o masă, un pat și haine, ca mortul să aibă unde mânca, unde sta și cu ce se îmbrăca. Tradiții și iar tradiții! Și partea cea mai interesantă este că tu îți înăbuși durerea cu lucruri materiale, pe care s-ar putea să nu le aprecieze cel căruia i le-ai oferit.

Nu cred că nu trebuie să existe aceste obiceiuri, dar n-ar fi mai bine să dăm cuiva care nu are? Să oferim mâncare 6 săptămâni unei familii care nu știe gustul unei ciorbe și nu să ai N oameni în curte care apoi fie bârfesc mortul, fie sunt nemulțumiți că nu au primit ce trebuia. Că, da, mortul a omis să lase lista – aia o dai lui X, cealaltă la Y.

Nunta

M-am măritat și am făcut tradiții, precum: mersul la apă cu mireasa, plimbatul ginerelui 120 km, ruperea unei pâini rotunde, numită turtă, și alte chestii pe care, sincer, n-am dat și nu dau doi bani! Copil n-am făcut încă, dar știu sigur ce tradiții nu voi respecta.

Am rupt tradiția, începând cu nașii. Mi-am pus ce nași am vrut și nu mi-a păsat că se supără cineva. Conform tradiției, trebuia să mă cunune un naș al soțului – naș de baștină, de altfel – un om pe care eu nu aveam cum să-l știu. Tradiția cu respectarea lanțului nășesc poate fi un aspect foarte frumos – asta înseamnă că relația s-a menținut din tată-n fiu, că oamenii sunt în relații bune, dar poate fi și contrariul – obligația!

Cu siguranță, sunt și obiceiuri care n-ar trebui să se piardă. Dar, unele sunt irelevante și îți încurcă câteva ore din viața ta. Câteva dintre exemple pe care eu le-am întâlnit:

  • nu forța cu nașii – dacă aceștia sunt din moși-strămoși, dar nu-i vrei, nu-i pune! E corect față de relația generațiilor dinaintea ta și e mai respectabil decât dacă-i pui că te simți legat de tradiție, dar nu dai doi bani pe ei. Nașii sunt oamenii care îți pot fi cei mai buni prieteni, pe umărul cărora poți plânge sau râde, dar pot fi și caractere foarte reci, cu care va trebui să te porți cu mănuși. Unii sunt nași, alții sunt tradiția!
  • nu le da nașilor răspunsuri vagi sau comune, precum – ce vă place vouă, ne place și nouă! Din moment ce nașii te întreabă cum să te ajute – le pasă, vor să fie bine și să vă ajute ca ziua voastră să fie cea mai reușită. Gusturile nu se discută și nici judecă, dar dacă ai tematică, nu lăsa nașii să o strice! Fii echilibrat și comunică cu oamenii pe care i-ai ales sau pe care n-ai avut curaj să-i înlocuiești. Dacă nașii nu te întreabă, atunci pregătește-te, nu le pasă nici de tine, nici de tematică.
  • nu te pupa cu toată lumea de la nunta ta – tradiția din satul meu oltenesc spune așa: să pupi oamenii și să le mulțumești că au venit. Eu zic să le mulțumești că au venit prin atitudinea ta, dansează cu ei, beți un vin împreună, nu-i forța să facă cu poze cu maimuța și nici nu-i pupa prea tare-n fund
  • domnișoarele de onoare, un copy – paste, câtedoată –  eșuat, alteori – perfect! Îmi place să văd o tematică, dar nu toate sunt un succes garantat

Familia

Familia e pionul principal al societății, dar nu sunt sigură dacă aia în care se practică pupincurismul, bârfa și mândria nefondată. Sigur, nu vorbesc aici de mama și tata, sora și fratele, ci de restul: unchiul, bunica, mătușa, cățelul mătușii de gradul 6 pe care n-am văzut-o că a murit călcată de mașina nepăsării și a înviaț cu ajutorul elixirului, numit bârfa și mândria de doi bani și așa mai departe.

De Crăciun – mergem și vizităm tot neamul, cu care în restul anului nu ne vedem, că unii sunt prea săraci, alții sunt prea bogații și așa mai departe, dar de Crăciun –  ne strângem și mâncăm sărmăluțe și bem vin și, oh, ce final fericit pe noi! Una dintre cele mai mari schimbări ale vieții mele a venit în acel moment în care mi-am dat seama că nu vreau să trăiesc așa mizerabil. Că viața mea e un dar și că nu trebuie să-l ratez, plimbându-l dintr-o casă-n alta ca și cum ne iubim cu toții. Că nu-i deloc așa, că la noi românii – capra vecinului e sport național!

Dacă tradiția spune să ne pupăm în fund nefondat, să ne prefacem doar că – tradiție, no thanks! Am lucruri mai importante de făcut. 🙂

Tradițiile sunt normale și au o încărcătură emoțională, istorică și pot ține relații sudate pe viață. Însă, în ultimii ani, am văzut cât de mult forțează unii tradiția, și trăiesc mai mult pentru alții, decât pentru ei  – și mi se pare că asta e rețeta eșecului. Lasă tradiția pentru ăia care o înțeleg și o aplică prin respect, iubire, loialitate, prietenie, iar tu, cel care o faci pentru că așa zice lumea –  trăiește după regula ta, nu a istoriei.

O tradiție respectată de oameni fără temelie – este ca un vin de colecție, cu multe premii la activ și foarte bun, dar consumat într-un moment foarte prost! Că tradiția e făcută de și pentru oameni! Dar nimeni n-a definit calitatea acestora 🙂