Timpul trece, amintirile rămân!

Știe lumea toată că timpul este ireversibil, dar dacă îl folosești cu cap vei avea un câștig major, amintirile. Cu toții vorbim despre prețuri, în stânga, în dreapta auzim „cât a costat, cât o fi etc”. Eh, acum e acum, amintirile nu se cumpără. Zilele trecute stăteam la o cafea cu o prietenă și povesteam de cum trece timpul și cum se apropie nunta ei. Și mă tot chestiona în privința celor ce mi-au fost alături:

a venit toată lumea de pe lista ta? Cum te-au anunțat că nu vin? Ce s-a întâmplat mai departe?

Ea știe că eu am un principiu, și anume că nu cred orice, oricând.

Sigur că au lipsit vreo 10 de pe lista mea, dar care au fost supliniți triplu. Sigur că oameni dragi mie nu mi-au fost alături din diferite motive. Unii m-au anunțat pe ultima sută de metrii, pe facebook, alții m-au sunat. Evident că nu mi-a picat bine să fiu anunțată la 12 noaptea că nu mai vine la nuntă x.

Supărată și dezamăgită, mă întreabă:

Mai ai legătură cu oamenii ce te-au anunțat fără nepăsare pe facebook și pe ultima sută de metrii?

Aici am să răspund general, pentru că eu am fost norocoasă, deși unii nu au venit, numărul persoanelor nu a reprezentat o problemă, adică eu pe listă am avut 300 de persoane, atâtea am avut și în sală. Și nu te poți supăra pe cei care nu au venit, unii au avut motive serioase, iar ceilalți rămân cu treaba lor. Nunta se ține și cu, și fără acei 10 oameni.

Dar dacă citești acest articol și dintr-un anumit motiv nu ajungi la o nuntă, sună omul, nu îi scrie pe email sau facebook, căci riscul să nu îl vadă e mare și îi strici organizarea. Cum eu am mai văzut mesajele pe facebook, am reușit să mai modific câte ceva, dar când vezi la 12 noaptea mesajul, nu mai ai ce face.

Draga mea Miro, calmitatea fie cu tine, cine nu-ți vine să fie sănătos, tu să te distrezi cât poți. Atât zic! Oamenii se cunosc după fapte.

Și oamenii ăștia ce nu vin la nunți, unii dintre ei, au un obicei tâmpit să zică:

Mă chemi la botez că nu am venit la nuntă.

Câți dintre voi ați mai chemat la botez oamenii ce nu v-au venit la nuntă și aici mă refer la ăia care ori nu au anunțat, ori ți-au scris pe email/facebook etc?

Eu sunt foarte sinceră, nu am să chem la botez oamenii ce m-au anunțat noaptea, târziu – 12, 1…, nu am să-i invit pe cei ce nu au spus nimic, dar nici nu au fost la nuntă, și nu am să chem 300 de oameni, căci un botez se face doar cu oamenii cei mai apropiați. E posibil să nu chem nici din rudele mele. E simplu, un eveniment, indiferent de natura lui, nu reprezintă un loc al revanșelor.