Maurițius – Dragoste la Prima Clipire

Scriu despre locurile pe care le vizitez abia după un timp. Poate simt nevoia să-mi filtrez emoțiile, să-mi clarific amintirile sau, pur și simplu, să privesc totul dintr-o perspectivă mai obiectivă. Deși nu am reușit încă să documentez toate călătoriile mele, simt că despre Maurițius trebuie să scriu mai ales pentru mine. Este modul meu de a păstra vie amintirea liniștii și frumuseții acelui loc.

Un mozaic cultural vibrant, scăldat în apele Oceanului Indian – Maurițius. Plajele cu nisip fin și apele limpezi completează imaginea unei insule unde diversitatea își găsește locul natural. Evrei, europeni, africani, chinezi și americani trăiesc aici în armonie, oferind un exemplu remarcabil de coexistență pașnică.

Istoria Raiului pe Pământ

De la descoperirea sa în 1507 de către portughezi, care au fost primii europeni ce au pus piciorul pe insulă, Maurițius a trecut prin transformări majore de-a lungul istoriei. Colonizarea olandeză a început în 1638, axându-se pe cultivarea trestiei de zahăr și exploatarea resurselor naturale, însă dificultăți precum defrișările excesive, cicloanele și seceta au dus la abandonarea insulei în 1710.

O nouă etapă a început în 1715, când francezii au preluat controlul, redenumind insula Île de France. Aceștia au transformat-o într-un important nod comercial și centru de producție pentru cafea și condimente, punând bazele infrastructurii moderne. În 1810, în urma Războaielor Napoleoniene, insula a trecut sub control britanic, perioadă care a durat până la obținerea independenței, în 1968.

Astăzi, Mauritius este o republică prosperă, un exemplu al diversității culturale rezultate din influențele succesive ale portughezilor, olandezilor, francezilor și britanicilor. (Sursă: Wikipedia).

Zborul spre Maurițius: Opțiuni și costuri

Deși teleportarea ar fi o opțiune mult mai rapidă, pentru a ajunge în Maurițius va trebui să folosim mijloacele de transport disponibile în prezent. Am ales să zbor cu Air France, o companie care oferă o gamă variată de tarife și pachete, adaptate preferințelor și bugetului fiecăruia. Un pachet standard dus-întors pentru două persoane la Air France costă, în medie, între 1800 și 2000 de euro, însă prețul poate varia în funcție de perioada călătoriei, tipul pachetului și altele. La această sumă se adaugă și asigurarea medicală, al cărei cost poate diferi în funcție de opțiunile alese.

Cetățenii români pot obține viza pentru Mauritius direct la sosirea pe aeroport. Este necesar doar să deții un pașaport valabil cel puțin 6 luni de la data plecării din Mauritius. Totuși, este recomandat să verifici aceste informații înainte de călătorie (MAE).

Magia culorilor și lecția răbdării

Deși nu sunt o persoană răbdătoare, experiența din Maurițius m-a învățat multe, punându-mi răbdarea la încercare într-un mod pozitiv. Interacțiunile cu localnicii, poate prin ritmul lor mai lent sau prin abordarea diferită a lucrurilor, m-au făcut să îmi reevaluez perspectiva. În plus, am apreciat enorm liniștea locului și faptul că nici măcar ploaia sau vremea mohorâtă nu reușeau să estompeze culorile vii ale peisajului.

În experiențele anterioare, dacă întârziam cu verificarea actelor, deși aveam o mașină cu șofer rezervată, fie eram lăsată să mă descurc, fie eram așteptată, dar primeam o mustrare pentru timpul pierdut și cursele ratate din cauza mea. În această situație, mă așteptam la același scenariu, dar nu! La ieșire, ne-a întâmpinat un bărbat slăbuț, zâmbitor, calm și extrem de răbdător, care a mai stat încă două ore, pe lângă celelalte 2-3 ore, la o benzinărie, pentru a ne ajuta cu o cartelă. Două lecții de la un singur om: așteptarea nu a omorât pe nimeni, iar experiențele anterioare ar trebui să fie doar puncte de reper, nu norme pentru următoarele aventuri.

Cazarea a depășit așteptările în multe privințe: camere curate, o grădină frumoasă, piscină și un spațiu generos. Totuși, au existat și minusuri, precum ușa și geamurile care nu inspirau siguranță. Din păcate, am avut parte de un incident neplăcut: cineva din personalul responsabil cu curățenia mi-a „verificat și ușurat” portofelul în timp ce eram la micul dejun. Din fericire, problema s-a rezolvat la check-out, când suma „împrumutată” a fost restituită prin contravaloarea consumației.

Dincolo de imagini & povești

O simplă căutare pe internet îți va oferi o listă cu atracțiile turistice recomandate, precum Grădinile Botanice Pamplemousses, Chamarel (Pământurile colorate), Parcul Național Black River Gorges și multe altele. Noi am avut privilegiul de a vizita toate aceste locuri, dar nu voi intra în detalii, deoarece ar însemna să repet ceea ce alții au descris deja în călătoriile lor.

Personal, m-am îndrăgostit de un loc, dar și de traseul până acolo – Alexandra Falls, care este un adevărat colț de rai natural. Imaginează-ți o mulțime de plantații de arbori impozanți, înălțându-se deasupra ta, îmbătați de o ploaie ușoară care adaugă o aură de mister și prospețime aerului. Am simțit că timpul s-a oprit în acele momente, captivată de simplitatea și splendoarea locului. Această experiență a fost o amintire de neuitat, o lecție despre cum natura ne poate oferi momente de liniște și reverie într-un paradis aparent simplu, dar plin de farmec. Cred că a fost prima dată când am înțeles cu adevărat cum te poate vindeca natura!

O altă bijuterie care mi-a captat atenția este Plaja Mont Choisy. Situată pe coasta de nord a insulei Maurițius, această plajă este cunoscută pentru nisipurile sale fine și albe, precum și pentru apele turcoaz cristaline. Cu peisaje pitorești și o atmosferă relaxantă, este locul perfect pentru cei care doresc să se bucure de o zi liniștită pe plajă sau să se răsfețe cu băi într-o mare caldă și limpede. Plaja este bine amenajată, cu facilități pentru turiști, cum ar fi chioșcuri cu mâncare locală și opțiuni pentru activități nautice. Mont Choisy reprezintă un refugiu ideal pentru relaxare și reîncărcarea bateriilor, în mijlocul peisajelor tropicale spectaculoase. Aici, mi-am făcut și un prieten apropiat vârstei mele :)) – un italian tare simpatic, un bătrânel de peste 70 de ani, care mi-a oferit cel mai cuceritor zâmbet pe care l-am întâlnit vreodată.

Bunătatea are chip și transmite emoție

Maurițius a însemnat pentru mine mai mult decât o simplă călătorie; a fost o lecție de suflet. Pe lângă peisajele spectaculoase, am simțit bunătatea și căldura oamenilor la fiecare pas, redescoperind cât de valoroase sunt relațiile bazate pe sinceritate și empatie.