Aș începe cu „Bună, prietene!”, dar am un blocaj și nu știu ce formulă să adopt. Mă gândesc că a trecut 11 și 12 februarie, ziua mea și ziua TA. Dar și una, și alta sunt la fel de triste și plânse. Mai mult, în câteva luni se fac 6 ani de când ai dispărut de pe pământul ăsta. E frustrant să fiu întrebată despre părinții mei și să spun mereu că sunt orfană de tată și tare te-aș critica și certa că ai plecat și detaliul ăsta l-ai omis. Cumva mi-e greu să mai scriu despre tine, e ca și cum aș scrie unei iluzii, unui prieten imaginar.