Mă tot gândesc de câteva zile - oare nu ar fi mai bine să ne concentrăm pe propria noastră evoluție, în loc să ne comparăm cu ceilalți? De când am descoperit Agile, mă simt ca un supererou în devenire, gata să rezolv orice problemă. Cu Scrum, parcă sunt și mai puternică, o adevărată "Scrum-Woman"! Mă lupt cu provocările, cunoscute sau nu, dar important e că nu mă las descurajată. Sau, cel puțin, asta vreau să pară! Pe lista mea de gânduri din zilele astea:
- Cum definim vârsta? O vedem pe față, în riduri, în părul alb sau în lipsa acestuia? Sau e mai degrabă despre experiențe, despre trăiri?
- De ce subestimăm tinerii care chiar au ceva în cap?
- Și, mai important, de ce ne pierdem atâta energie comparându-ne cu alții, în loc să ne concentrăm pe propria evoluție? Cel mai bun competitor al tău ești tu – cel de azi trebuie să fie mai bun și mai fericit decât cel de ieri.
Ah, și un ultim gând: de trei zile nu am ieșit afară. Pe scurt, nu am văzut oameni! (Bărbatul meu e, pe rând, și bug, și feature… n-am ce face). Am lucrat, am mâncat, am citit. Am dormit, m-am agitat. Dar știi ce? Încă îmi place de mine. Și poate că ăsta e secretul – să te placi suficient de mult încât să îți admiri competiția fără să te afecteze. Pentru că, la final, tu ești cel mai important om din viața ta. Chiar și atunci când viața e o curvă!
Și ca să fie clar ((acum descriu poza)) : eu nu râd cu dinții, exersez de câțiva ani! Tot urâtă-s, dar tot frumoasă mă văd! :D