Acest articol mi-este dedicat pentru ziua în care o sa uit să mă bucur de lucrurile cu adevărat valoroase: de alergatul pe zăpadă, de zâmbetul unui necunoscut sau de cafeaua nereușită, de vinul la ceas de seară și de porția de jazz, de ploaia de toamnă și de vântul rece care-mi taie respirația.
Energia, productivitatea, inspirația, râsul cu gura până la urechi, optimismul, curajul și alte nenumărate lucruri pozitive au ajuns în viața mea prin sport. Fac sport constant și m-am actualizat, nu doar fizic, ci și mental. Mi-am adăugat doze majore de pozitivism, am început să râd mai mult, să mă bucur mai des, să dansez, să glumesc, să greșesc, să am curaj.
N-aș vrea să uit niciodată că, datorită sportului, viața mea s-a schimbat treptat, treptat – în bine. N-aș putea compara cu nimic o dimineață în care alerg. Sunt momente în care nu am chef de nimic, dar sportul mă energizează și îmi dă chef să o iau de la capăt.
De fiecare dată când alerg, deși o fac cam în același loc, regăsesc tot mai frumos peisajul. Muzica, deși este același playlist, o găsesc tot mai ritmată. Ciudat și normal în același timp – să alergi în același loc și să-l vezi tot mai frumos cu fiecare tură.
Am învățat să spun DA și NU
Ce am învățat la fiecare oră de sport, a fost să spun DA la lucruri care par teribil de inconfortabile, și NU la situații care păreau foarte avantajoase. Sună a nebunie curată, dar să știi că nu e ușor să renunți la lucrurile pline de „siguranță”, să renunți la oameni și să le spui răspicat că nu te mai regăsești în preajma lor sau să-ți schimbi rutina, doar pentru că de mâine vrei să faci parașutism. 🙂 (ORICE)
Am învățat să mă bucur de fiecare dimineață
Nu sunt nici matinală, dar nici nu mă trezesc la prânz. Însă, zilele în care fac sport mă pun în picioare de la 6 – 7 și mă trimit în pat la 23:00, cel târziu. Iar dimineața, în jur de ora 6:00, totul e așa liniștit și parcă ai timp de toate.
Am învățat să mă bucur
Oricum ar părea această idee – am învățat să mă bucur, chiar am avut nevoie să învăț. De câte ori n-ai ieșit cu prietenii și în loc să profiți de timpul cu ei, ai început să te plângi sau, poate, ai tratat momentul ca și cum e normal? Eu, de multe ori, iar până la 25 de ani, senzația aia că e normal să fii așa, că ei sunt acolo, era foarte cimentată. De câțiva ani, nu mai văd deloc așa lucrurile. Sunt oameni cu care mă văd și de 2 ori pe săptămână, dar tot aș vrea să-i mai văd, pentru că mereu îi găsesc interesanți.
Bucuria asta pentru oameni, pentru momente și pentru lucrurile mici, a prins rădăcini în viața mea în momentul în care eu mi-am actualizat softul :). Când am învățat că sunt cel mai important om din viața mea, am învățat să mă și bucur, să fiu fericită și am început să câștig zilnic câte ceva!
Am curaj
Am prins curaj să greșesc și, poate, să fiu penibilă. Și? N-am pățit nimic! E pentru prima dată când sunt ok cu – a greși sau a fi penibilă. Am prins curaj să fiu diferită și să nu-mi pese, să fac cum și ce vreau, raportându-mă doar la mine. Am prins curaj să fiu eu.
Și, da, sportul face din mine o versiune tot mai bună!
