An de an am ales să pun pe foaie, virtuală sau nu, rânduri despre omul pe care-l pomenesc zilnic. Habar n-am cum a trecut timpul și unde s-a dus, dar mai ales – unde se îndreaptă, dar tu vei fi mereu pe buzele mele. Fără să-mi dau seama, mi-ai trasat personalitatea și mi-ai indus tăria de caracter de care, nici azi, nu mă pot lăsa.

Percep cu greu anii ce au trecut, pentru că te am mereu în minte și în suflet. Ești bărbatul care mi-a construit temelia, și deloc în condiții de lux. Ești bărbatul după care mă vindec cu greu, dar și a cărui uitare o refuz. Ești bărbatul care m-a ajutat să-mi definesc alegerile în viață, iar când le-am făcut, n-ai mai fost. Ești bărbatul care m-a făcut să cred că sunt perfectă, dar pentru doar 18 ani. Ești bărbatul care mi-a cântat în strună – prostii sau nu, erai în gașca mea. Erai de partea mea!

Incredibilă mi se pare toată treaba asta pe care ai făcut-o cu mine 18 ani. Mult spus 18 ani, pentru că n-au fost întregi, dar au fost. Incredibil mi se pare cât de bine ai jucat cărțile educației. Mă tot întreb cum ai fi văzut tu timpurile de azi? Întâlnirile s-au mutat online, bărbații s-au transformat în prințișori, iar femeile…au rămas fătuci.

Îmi amintesc că noi doi am avut un moment al nostru, numit înțelegerea tehnologiei, îți prezentam prietenii mei de pe messenger și HI5, iar tu stăteai pe scaun în spatele meu și amândoi fixam acel Pentium alb, vechi,  dar care pe mine mă entuziasma, iar pe tine te îngrozea și habar n-aveai ce naiba se întâmplă, dar erai acolo. Acolo ai fost mereu, în spatele meu și zâmbeai.

Eu devin tot mai bătrână și tu rămâi tot o amintire, dar nu am ceva mai frumos de care să țin și despre care să povestesc. N-am nimic mai viu în suflet decât timpul nostru – Crăciunul, zilele de naștere, serile de poveste, momentele de ceartă, nimic. Anul trecut am retrăit momente crunte de când te-am pierdut, de când ne-am rătăcit, de când n-ai mai fost în spatele meu și de când nu mi-ai mai zâmbit și mă tot gândeam că mi-ai fi spus tu multe, dar nu prea mi-ai spus despre drame.

Ai fost acolo când eram răvășită de problemele timpului, mi-ai dat din resursele tale – educația, iubirea, nervii, calmitatea, mi-ai dat din toate pentru toată viața. Dar nu mi te-ai lăsat pe tine, deloc! Te-aș face egoist că m-ai lăsat să-mi petrec ziua de naștere singură, că mi-ai dat în totalitate și ziua ta, că n-am cu cine să mă mai cert, că n-am bunic pentru copilul meu, că n-am tată căruia să mă plâng sau căruia să mă laud, că n-am cui să împărtășesc calitățile mele culinare, că n-am cui să strig pe nume. Te-aș face, dar tot tu m-ai învățat cândva – egoismul e bun să-ți salvezi pielea.

Eh, aș scrie cărți despre tine, dar tu nu iubeai drama, tu iubeai muzica, oamenii curați, iubeai să râzi și-ți plăcea să-i vezi pe toți aproape. Am să-ți spun ceva dezamăgitor, acei toți s-au cam împărțit, dar cei importanți sunt un TOT. Mi-ar fi plăcut la 29 de ani să te scot la o cafea, să mâncăm niște picioare de broască cu usturoi  – ca să râd de tine, să bem un vin, să povestim și să-ți spun că ești temelia Adrianei de azi. La mulți ani, Tati! Într-o formă total neobișnuită, dar cred că tu m-ai făcut ciudata de azi, și tot tu m-ai făcut femeia asta mișto.